Creasta Cocosului

Duminica trecuta am avut putina treaba de dimineata in Baia Mare. Si pentru ca ne-am facut un obicei de a transforma orice iesire intr-o mica aventura (in limita timpului), am facut o drumetie pe Creasta Cocosului, Muntii Gutai, traseul: Mara- Cosau- Creasta Cocosului.

Tot drumul de la Cluj la Baia Mare a fost innorat, pe alocuri ceata era asa de deasa, sa o tai cu cutitul. Al meu sustinea ca de la 10.00 totul va fi frumos si insorit. Am ajuns in Baia Mare, era aproape ora 10.00 dar soarele nu-si arata fata.

In ciuda tuturor avertismentelor surorii mele de a avea grija, ca daca e innorat nu e de mers, ca traseul poate fi dificil si lung, am decis sa vedem cu ochii nostri cum sta treaba. In timp ce urcam serpentinele spre Monumentul lui Pintea Viteazul, soarele a inceput sa strabata ceata putin cate putin, pana cand cerul s-a luminat total.

Am parcat masina, ne-am echipat toti trei si am pornit spre Creasta pe traseul marcat. Dupa vreo 800 de metri de mers prin zapada usor inghetata, Blanca a cersit atentie, si, in modul ei catelesc, ne-a dat de inteles ca ea nu mai merge nici un centimetru pe jos. Asa ca ne-am conformat, doar nu era sa ne intoarcem din drum. 🙂

Ne-am bucurat ca in sfarsit suntem aici. Cred ca era a treia oara cand ne-am pornit sa ajungem pe Creasta (drept ca atunci voiam cu bicicletele :)), dar din diverse motive nu s-a intamplat.

Ne-am bucurat din plin de peisajele scaldate in lumina razelor soarelui. A fost o zi de iarna nesperat de calda si de placuta. Am strabatut portiuni in care zapada aproape disparuse, altele in care avea o crusta inghetata pe deasupra, ceea ce ii dadea o stralucire aparte. Pe alocuri smocurile de iarba si-au scos varfurile prin patura de omat si tronau victorioase deasupra.

Linistea din jurul nostru, caldura soarelui, privelistea care se deschidea in fata noastra m-au facut sa uit de toate gandurile si grijile. Paseam cu voiciunea si bucuria unui copil care, tragandu-si sania grea dupa el, stie ca dupa ce ajunge in varf, va zbura pe el in jos. M-am bucurat de fiecare cotitura a drumului care imi dezvaluia o alta priveliste. Pana si focul de arma al vanatorilor sau mistretul care alerga cat putea de tare pe deal in sus sa scape de ogarii care il urmareau, nu au reusit sa ma tulbure. Norocul nostru ca nici pe Blanca, care bine infofolita in rucsac, cred ca pe jumatate adormita, a ratat cumva firul intamplarilor de pe langa ea.

P.s.M-am bucurat cand am aflat ca mistretul s-a salvat fugind pe coama dealului si nu la vale. Iesise din teritoriul vanatorilor. 😛

La un moment dat, drumul s-a deschis si in stanga noastra se vedea in zare Creasta Cocosului. Tot aici am constatat ca nu suntem singurii drumeti de pe traseu.

Fiind in afara teritoriului de vanatoare, am hotarat sa o punem pe Blanca la miscare. 🙂 A iesit fara nazuri, de altfel cred ca s-a bucurat ca poate sa adulmece mirosuri noi, desi pietrele inghetate de pe drum sau zapada inghetata care se spargea sub labele ei, nu i-au usurat foarte mult mersul.

Ultima portiune a traseului, cea de urcare catre varf, a fost usor mai solicitanta. Poteca este umbrita de copacii padurii, iar siroaiele de apa, fie de la mici paraiase,  fie de la cum se topea zapada pe varf, s-au transformat in cateva locuri in adevarate patinoare. Avand talpa bocancilor uda de la zapada, pe alocuri ma simteam ca Bambi in prima lui experienta pe gheata. 🙂

Balustrada de lemn, din prima parte a urcarii, ne-a ajutat, dar in anumite portiuni, nu te puteai folsi de ea din cauza ghetii din jur. Dupa vreo 20 de minute am ajuns in varf. Puteai strabate cu privirea pana foarte departe. Vedeam marea de nori care plutea deasupa vaii, muntii acoperiti de zapada de pe linia orizontului, valea care se deschidea la baza Crestei.

Am facut o pauza scurta de masa, bucurandu-ne de soarele care ne cadea pe fete, m-am catarat putin pe stanci, am facut niste poze :), am schimbat 2-3 vorbe cu ceilalti drumeti, am bagat cutulina inapoi in rucsac si am inceput coborarea.

Pe masura ce ne apropiam de masina si soarele se pregatea sa apuna. Ne-am bucurat de mingea de foc, ce se rostogolea tot mai jos, in spatele muntilor, pana cand ceata ne-a invaluit din nou.

Tips:

– indiferent de sezon, bocancii sunt de nelipsit;

– betele de hiking fac drumetia mai placuta;

– sunt mai multe trasee care duc pe Creasta Cocosului, asa ca il puteti alege pe cel care va place mai mult. Aici gasesti harta si proiectele acestor trasee. Pe noi ne bate gandul si de o tura cu bicicletele in zona :);

– chiar daca afara e innorat, e ceatasau ploua, sigur undeva e soare. Asa ca iesi la miscare! 🙂