Via Transilvanica – Drumul bucuriei – Ziua 2

Duminica dimineata, m-am trezit relativ devreme, in speranta ca voi putea prinde rasaritul peste Tasuleasa Social. Insa cerul avea alte planuri pentru ziua aceea. Norii coborau usor, inghitand varful Tasulesei. Imprejur cerul era infundat, iarba uda, semn ca a plouat toata noaptea si probabil o va mai face.Am coborat in livingul cabanei in care eram cazati si in timp ce-mi serveam cafeaua din dotare, incercam sa-mi fac putina ordine in valmaseala impresiilor din prima zi de drum. Alin ne rugase cu o seara inainte sa nu plecam fara a scrie ceva in caietul cu impresii lasat in cabana noastra.

Intre timp lumea se trezea si incepeau pe rand sa coboare. Printre ei si baby al meu. Ii spun ce fac si isi ia si el telefonul sa-si noteze niste ganduri. Intre timp Dragos a preluat initiativa de a scrie in caiet. Era cumva privilegiul lui si al Simonei sa o faca inaintea noastra, deoarece erau primii si singurii romani care au pornit pe Via Transilvanica chiar din Poiana Stampei.

Dupa ce ne-am citit ideile scrise pe mobile, impreuna cu baby, am decis ca le vom scrie pe ale mele. Dar ca sa fie munca de echipa, el a scris in caiet. Are scrisul mai caligrafic. 🙂

Pe o ploaie marunta ne-am indreptat spre sala de mese unde Alin ne astepta cu “cafeaua facuta chiar de Presedinte” :).

Mirosul de expresso proaspat si aroma dulce de cafea ne-a inviorat instant pe toti. A urmat un mic dejun copios, in timpul caruia povesteam planul de bataie pentru acea zi. Pe considerentul ca e primazi de Paste si ca ziua precedenta parcursesera peste 18 km, Alexandra, Irina si Mihaela isi planificasera o tura mai scurta de doar 10 km urmand sa se cazeze undeva pe langa Muresenii Bargaului. Dragos, Simona si Molly aveau aceasi tinta ca si noi: Bistrita Bargaului.

Ne-am impachetat lucrurile, ne-am infofolit in pelerine, inclusiv catelusa Molly,  si pe la 9.30- 10.00 am purces din nou pe Via Transilvanica. Dar nu inainte de a ne opri sa salutam si sa multumim gazdelor noastre pentru ospitalitate. O poza la borna KM O, aflata chiar acolo in curte, era absolut necesara.

Credeti-ma, zambetele din poza sunt reale. In ciuda ploii care cadea marunt, mocaneste, eram cu totii bucurosi si nerabdatori sa descoperim  noi frumuseti de pe  Via Transilvanica.

Inainte de a porni pe traseu, am facut un scurt ocol, pentru a ne mai indeplini o promisiune facuta lui Alin. Cu o zi inainte, am “furat” putin din drum, si in loc sa mergem pana la intersectie, dupa cum era marcajul, am luat-o spre Tasuleasa Social pe o cararuie. In felul acesta am ratat ” Crucea de fier”, monument asemanator celebrei “Cruz de Ferro”  de pe Camino Francez, dar am promis ca nu plecam de acolo pana nu o vedem.

Alin, daca vei ajunge vreodata sa citesti randurile acestea, ai aici dovada. 🙂 Sper sa devina la fel de celebra ca surata ei de Spania.

Indeplinind si aceasta misiune, ne-am intors la calatoria noastra pe Via Transilvanica. Apa baltea pe drum, ceata ne invaluia usor, ploaia continua marunta si indesata, iar noi, starniti de Mihaela, fredonam refrenuri.

Privelistea incetosata din jurul nostru ne facea sa povestim despre sate parasite si emotiile pe care acestea ti le starnesc cand le vizitezi, despre poezia lui Bacovia, despre locuri “mai altfel” vizitate de unii sau altii. Dar leit motivul zilei au fost interpretarile filozofice 😀 ale sculpturilor de pe bornele care marcheaza traseul. Abia asteptam sa mai parcurgem un kilometru, ca sa descoperim o noua borna si sa ascultam sau emitem o noua interpretare. Vedete in ale descifrarii simbolisticii sculpturii erau Mihaela si baby al meu. :))

P.s. Tocmai ce mi-am dat seama ca nu am nici o poza cu o astfel de sculptura.  Va dati seama ce mare era distractia, daca am uitat sa fac macar o fotografie.:) Asa ca fratilor va trebui sa va puneti bocancii in picioare sa faceti si voi macar un pic din Via Transilvanica. Doar asa o sa pricepeti despre ce va scriu aici. 😀

Ceata si ploaia ne-au fost tovarasi de drum pana pe la amiazi. Mai intai s-a oprit ploaia si apoi, incet s-a risipit si ceata, lasandu-ne sa descoperim frumusetea drumului. Am dat peste ghiocei infloriti, pete mici de zapada, stane la care stapanii nu se intorsesera inca. Din loc in loc baltile stapaneau drumul de-a latul si de-a lungul, asa ca ne-am aventurat prin gradini, ca sa le ocolim.

La o noua interpretare filozofica a simbolisticii uneia dintre sculpturi, o salamandra nemultumita de ce auzea 😀 , a incercat sa fuga de noi. Dar, pentru ca am incercuit-o curiosi, a “inghetat” pana cand ne-am intors la ale noastre.

Ne apropiam de Muresenii Bargaului, locul unde urma sa ne despartim de Mihaela, Irina si Alexandra. Dar atmosfera de pe drum le-a facut pe fete sa ia in calcul continuarea drumului alaturi de noi.

Ne-am oprit pentru pranz la o masa de popas de langa restaurantul “Valea Strajii”. Unii dintre noi speram la o portie din laudata* ciorba de burta (* a se citi ghidul), dar fiind prima zi de Pasti, restaurantul era inchis, asa ca ne-am multumit cu mancarea din bagaje. Intre timp fetele au verificat daca mai sunt locuri de cazare la Pensiunea Ony , unde urma sa ne oprim si noi. Da, mai erau.

Ne-am bucurat ca s-au hotarat sa mearga cu noi pana in Bistrita Bargaului. Cred ca s-a bucurat si cerul pentru ca pe toata portiunea strabatauta de  pe Valea Bargaului soarele ne-a incalzit intr-atat incat am inceput sa dam jos din hainele de pe noi.

Ne-am delectat cu grafitti-ul din Valea Strajii si ne-am continuat drumul alene pe langa valea Bargaului. Daca nu ne-am intalnit cu oameni, am socializata cu cateii de aici. Unul dintre ei, un fel de Catelusul schiop, cred ca a facut o pasiune pentru Molly si ne-a urmat aproape un kilometru.

Am trecut pe partea cealalta a Bargaului, unii pe pod, altii pe podet, unii prin apa, fiecare dupa puteri si curaj, si am inceput sa urcam incet prin satul Muresenii Bargaului. Intre timp norii au luat incet locul soarelui.

Treceam prin spatele livezilor oamenilor, inspirand adanc mirosul pomilor infloriti. Din cand in cand ne intorceam capetele sa privim culmile indepartate.

Ajunsi la Brazii Buni, am inceput sa coboram usor pe un drum noroios si din loc in loc stapanit de balti uriase. Am trecut care cum am putut pe langa, dar bocancii nostri nu au scapat de vraja noroiului. Asa ca la primul siroi de apa curata, ne-am oprit si ni i-am curatat, folosind pe post de perie conuri de molid . (Stiam ca sunt de molid, pentru ca asa ne-a spus Iulian cu o seara inainte in Padurea pedagogica. :D)

Eram mandrii de bocancii nostri! Nu stiam atunci ca, pana la sfarsitul zilei, o sa-i mai curatam de vreo cateva ori. 😀

Cu bocancii spalati, ne-am continuat drumul, pana la urmatoarea cismea, unde apa ni s-a parut mai gustoasa. Unii dintre noi ne-am oprit pentru apa, Irina, Alexandra si Mihaela si-au continuat drumul.

Am pornit si noi pe urmele lor si le-am zarit in fata stand de vorba cu Andreea.

Andreea,  e o fetita in clasa a 5-a, care locuieste acolo impreuna cu familia ei. Le-a vazut pe fete trecand si a fugit dupa ele sa le serveasca cu un ou rosu. Nu stia ca gasca e mai mare, dar cu un zambet sfios ne-a imbiat pe toti. I-am multumit frumos Andreei, am ciocnit intre noi ouale rosii, primele din acest Paste si am stat putin de vorba cu fetita.

Raspunzand la intrebarile noastre am aflat de la Andreea ca urmeaza cursurile scolii din sat, care se afla in vale. Am intrebat-o cum ajunge la scoala si ne-a raspuns ca pe jos, merge pe carare si pe urma pe drum. Din spusele ei am crezut ca scoala e aici imediat, ca sa aflam putin mai tarziu de la mama ei ( care a iesit si ea in cale sa ne serveasca cu prajitura si suc) ca Andreea parcurge zilnic 6 kilometri pana la scoala. Tot de la mama ei am aflat ca locuiesc intr-una din cele patru case din Muresenii Bargaului care nu au curent electric. Tot ea ne spunea lacrimand ca nu doreste ca si  Andreea si unul din cei 6 frati ai ei, elev in clasa a opta, sa abandoneze scoala din aceasta cauza, precum ceilalti copii ai ei.  Spunea ca a facut toate demersurile necesare, ca exista aprobarea de la Bucuresti, dar dosarul se poticnise la primaria locala.

Am incercat sa o incurajam cu vorbe, mai mult din pacate nu puteam face, i-am spus cat de surprinsi am fost de gestul lor fata de noi, niste straini. Ea ne-a raspuns simplu ca: “Dar din dar se face!” Le-am multumit frumos pentru omenie, le-am urat sarbatori frumoase si ne-am asternut din nou  la drum.

Ploaia s-a pornit din nou si de data aceasta nu mai avea sa ne lase pana aproape de Bistrita Bargaului. Drumul a inceput sa se strice, balti mari noroioase il stapaneau. Le-am mai ocolit prin stanga si prin dreapta pe unde se putea, dar chiar inainte de Bistrita Bargaului, noroiul argilos a invins.

Am aflat pe urma ca se facusera lucrari de captare a apei pe deal si s-au montat tevi care sa o aduca in sat. Argila iesise la suprafata in urma lucrarilor respective. Ne dadeam curaj unul altuia spunand  glume legate de imbaieri cu noroi, radeam noi insine de ce frumos ne-am spalat bocancii cu vreo 5 km mai inainte si uite unde am ajuns.  Spre dezamagirea ei, Mihaela a aflat printre noroaiele acestea ca Mihail nu a filmat nici un videoclip la Colibita si ca drumul nostru trece destul de departe de malul acestui lac. Cu toate acestea nimic nu a impiedicat-o sa fredoneze melodia cu pricina.

Am luat exemplul de la Molly si ne-am continuat drumul prin noroi fara a ne plange.

Aproape de finalul acestui drum noroios am dat peste cea mai explicit mesaj de pe vreo borna intalnita pana atunci: ” DA UN LIKE!” Am izbucnit cu toti in ras uitandu-ne la drum, bocancii nostri si mesajul de pe borna.  Nu am timp si loc sa scriu toate interpretarile si comentariile acestui mesaj. 😀

Dupa inca vreo cateva sute de metri am intrat in Bistrita Bargaului. La vreo cateva case mai jos ne astepta sotul doamnei Felicia, care avea sa ne cazeze la Pensiunea Ony. Ne-a explicat cum sa ajungem la pensiune  si ne-a spus ca imediat va veni si sotia lui si ne aduce un lighean pentru bocanci.  Ne-a intrebat daca vrem sa ne aduca si ceva de mancare.  “Vrei calule ovaz?!” Evident ca i-am raspus ca da.

Salvati de drumul plin de noroi, dar cu bocancii naclaiti de argila, coboram pe drumul pietruit care ducea spre soseaua principala. Acolo, undeva in dreapta, vis a vis de biserica, se afla pensiunea.

Am incercat sa ne stergem bocancii de smocurile de iarba de pe marginea drumului, dar fara prea mare succes. Asa ca unii dintre noi si i-au spalat in prima balta intalnita pe asfalt. 🙂

La pensiune, doamna Felicia ne-a asteptat cu galeti cu apa calda, perie de radacini, lighean ca sa ne curatam noroiul de pe incaltaminte.  A fost atat de draguta incat ne-a adus si papuci de casa. Ne-am lasat bocancii pe langa centrala pensiunii sa se usuce si am urcat in camere. Aici, era cald, uscat, curat, ca ne era jena sa intram. Dupa un dus fierbinte, am coborat in sala de mese.

Doamna Felicia pregatise un adevarat festin de Paste pentru noi, de la care nu au lipsit ouale rosii, drobul, prajitura,  doamna tuica si domnul vin. 🙂

In ciuda cetii, ploii si a noroiului, a doua zi pe Via Transilvanica, a fost o zi a bucuriei: bucuria de a imparti drumul cu oameni faini si veseli, bucuria de a primi si in acelasi timp de a darui.

P.s: Daca treceti prin Bistrita Bargaului cu gandul de a poposi aici o noapte sau mai multe, nu ezitati sa va cazati la Pensiunea ONY. Date de contact gasiti si in ghidul Via Transilvanica.