Via Transilvanica – Drumul care uneste – ziua 1

Via Transilvanica – Drumul care uneste – ziua 1

Anul acesta am ales sa petrecem sarbatoarea Pastelui altfel. I-am anuntat pe cei dragi din timp, ca de data aceasta, noi doi vom petrece Pastele drumetind pe Via Transilvanica.  Stiind ca atunci cand ne apuca dorul de duca nu ne pot opri, ai nostri ne-au urat ” Cale buna!” fara a cere prea multe detalii. Au luat-o in primire pe Blanca si dusi am fost! 🙂Via Transilvanica este unul din  proiectele celor de la Tasuleasa Social. Nu o sa scriu aici cat de mult admir pasiunea si munca celor implicati in aceasta organizatie, dar va rog sa intrati pe site-ul lor si sa descoperiti si voi ce treaba faina fac oamenii astia.

Am aflat despre intentia lor de a lansa Via Transilvanica inca de la primele postari despre acest proiect si ne-am promis sa facem acest “camino” de Romania.

Profitand de mini vacanta de Pasti, am zis “Let’s do it!”.  Baby al meu a citit ghidul, a facut planul de bataie – doar stiti din postarile trecute ca el e cel cu partea tehnica – si eu am aprobat. 🙂

Ok! Am facut putin mai mult de atat: m-am asigurat ca avem suficienta hrana la noi. 😛 Luand in calcul faptul ca e Pastele, deci toate magazinele inchise, m-am asigurat ca avem la noi mancare pentru fiecare zi. Cand am contactat gazdele la care urma sa ne cazam nu ni s-a dat un raspuns sigur referitor la mancare, asa ca am mers pe principiul “ce-i in mana, nu-i minciuna” si ne-am umplut rucsacii.

Am luat in calcul faptul ca depindem de tren sau autobuze. Din nou, fiind Pastele, autobuzele nu erau o alternativa buna, deci trebuia sa incepem si sa incheiem aventura noastra in localitati cat mai apropiate de niste gari care sa aiba trenuri ce treceau prin Cluj. Avand trei zile libere la dispozitie traseul ales a fost Lunca IlveiPetris.

Acum ca aveam un plan, rucsacii plini, ne-am luat bocancii si betele  si in miez de noapte si ne-am dus la gara sa ne cumparam bilete pe faimosul “tren al foamei”. Ne-am bazat pe faptul ca trenul e la miezul noptii si nu ne-am luat bilete in avans. Motiv pentru care am asteptat 30 de minute in gara cu sufletu’ la gura doua bilete, fie ele si in picioare. Le-am primit intr-un final. Si da, au fost in picioare, intr-un tren plin de studenti, parinti, copii, romani intorsi de pe alte meleaguri sa petreaca sarbatorile acasa. Dar nu a mai contat. Eram pe drum!

Ziua 1 – Lunca Ilvei – Tasuleasa Social (Piatra Fantanele)

Dupa aproape 5 ore am ajuns in gara din Lunca Ilvei. Nu va pot spune ce bucurosi am fost cand ne-am asezat pe scaunele reci din  sala de asteptare a garii. Am motait aici pana pe la 6.30, cand, dupa ce vreo 3 trenuri s-au oprit si au plecat din gara, seful garii ne-a intrebat curios:

“Nu va suparati, da dvs. unde mergeti?”

“La Piatra Fantanele” a raspuns al meu.

“Apoi daca mergeti pe sosea poate opreste o masina si va ia.”

“Dar noi mergem pe jos.”

“Pe jos pana acolo?! Apoi aveti ce mere!” si si-a inchis gemuletul de la casa de bilete.

“Ready?!” ma intreaba cu un zambet cald.

“Yep! Let’s do it!” ii raspund in timp ce imi salt rucsacul greu in spate.

Afara batea un vant usor si rece, dar ne-am intetit mersul si ne-am incalzit. Am luat-o pe drum, printre casele adormite si dupa vreo 4 km am ajuns la prima sageata care ne indica traseul de Via Transilvanica.

La vreo cateva sute de metri am intalnit prima borna marca Via Transilvanica.  Aceste borne de andezit marcheaza traseul din kilometru in kilometru. Stiati ca fiecare borna e unica? Desi sunt identice ca material,  forma si marcaj, se diferentiaza prin sculptura aflata in lateralul ei. Ooo, da cate discutii si interpretari pot declansa aceste sculpturi! 🙂 Cred ca m-as distra copios sa citesc interpretarile facute de drumeti si apoi pe cea a sculptorului. Neaparat in ordinea asta! 😀 Stiu eu ce stiu, credeti-ma!

Am urmat traseul marcat cu cercuri albe care au un T incercuit, portocaliu, pana am ajuns la primul urcus. Lung de vreo 2 kilometri, ne-a dus serpuit prin padure pana am ajuns pe culme,  in Poiana lui Galan.

Cand am iesit din padure soarele era deja sus. Pe masura ce inaintam in Poiana privelistea se deschidea tot mai tare, dezvaluindu-ne in zare varfurile inzapezite ale Muntilor Rodnei si Calimani. Priveam in jur atat cu ochii cat si cu sufletul. Bucuria de a fi acolo pe drum, era coplesitoare.

Vrajiti de peisajul extraordinar, de caldura blanda a soarelui, de ciripitul pasarilor si de mirosul de fan (da! de fan) am facut un popas. Dupa un sandwich, ne-am bucurat de un pui de somn dulce de vreo 30 de minute. Pana si  rucsacii pareau mai usori dupa popasul asta, ca sa nu mai spunem de picioarele chinute de statul in picioare in tren.

Ne-am continuat drumul admirand peisajul, numarand bornele si incercand sa ne explicam sculpturile de pe acestea. Lin, am coborat din Poiana lui Galan, urmand calea catre Piatra Fantanele. Am mers asa cale lunga pe un drum forestier, pe malul unui parau, la umbra copacilor ce strajuiau malul.

Ne-am oprit pe un capat de podet sa ne “racorim” cu o cafea la plic. Am profitat de scuza unei cafele pentru a inaugura Primusul. 🙂

In timp ce ne pregateam cafeaua, ne-au ajuns din urma si alti drumeti, care spre surprinderea noastra urmau acelasi traseu. Si spre incantarea noastra am descoperit ca nu suntem singurii care au preferat drumul confortului de acasa. Asa i-am intalnit pe tovarasii nostri de drum Dragos, Simona si catelusa lor Molly si Irina, Alexandra si Mihaela.

A urmat o perioada de tatonare in care ne depaseam reciproc, noi pe ei in timp ce-si serveau masa care pe unde pe marginea drumului, ei pe noi, in timp ce imi racoream picioarele in apa rece a unui paraias, ca apoi sa ne reintalnim la “fantana din scorbura” pentru refill.

De aici, ne-am urmat drumul impreuna cu Dragos, Simona si Molly, povestind despre cum am ajuns aici, traseul pe care l-au facut ei cu o zi inainte (Poiana Stampei – Lunca Ilvei), planurile de cazare si drum cat suntem pe Via Transilvanica.

Din vorba in vorba, din borna in borna, fara sa ne dam seama am urcat dealul si am ajuns la Tasuleasa Social. Aici, dupa ce ne-au ajuns si fetele, ne-a intampinat Alin Useriu, initiatorul acestui proiect si presedintele Tasuleasa Social. Citeam pe fata lui bucuria si in acelasi timp surprinderea ca ne vede acolo cu rucsaci, bocanci si bete, in ajun de Paste, hotarati sa strabatem pe jos parte dintr-un traseu nascut din dorinta lui de a avea un “camino” de Romania. Ne spunea ca suntem primul grup de drumeti romani de pe Via Transilvanica, in afara prietenilor Tasuleasa Social si ca e surprins fiindca e Pastele si noi am ales sa il petrecem astfel. Dimineata plecasera de acolo un cuplu care au pornit tot din Lunca Ilvei. Dar noi eram primul grup format din sapte oameni si catelusa Molly,  veniti din zone diferite ale tarii, fara a sti unii de altii pana atunci, uniti pe Via Transilvanica – “Drumul care uneste”, nu doar zone geografice, cat mai ales oameni. Eram exact cea ce isi dorisera ei pentru acest proiect.

Am mai povestit putin despre initiativa acestui proiect, despre asemanarile si diferentele dintre Via Transilvanica si El Camino din Spania, despre viitorul acestui proiect, dupa care ne-am cazat.

Stabilisem cu Iulian, unul dintre cei mai vechi coordonatori de la Tasuleasa Social, sa ne prezinte un alt proiect Tasuleasa Social, si anume Padurea Pedagogica.

Asa am redescoperit specii de arbori care traiesc in Romania, am aflat despre cum li se explica si arata celor mai mici modalitati de producere a energiei, ce anume iti spun cercurile dintr-o sectiune a trunchiului de copac, care este lungimea celui mai inalt copac din lume si multe alte lucruri legate de cat de importanta este padurea atat pentru noi oamenii, cat si pentru animalele care traiesc in ea. Ce mi-a placut cel mai mult din acest complex a fost modul in care copilul descopera toate aceste informatii despre copacii si animalele care traiesc in padure. Printr-o serie de jocuri si experimente distractive, copilul reuseste sa asimileze foarte usor informatii care la prima vedere par abstracte si dificil de inteles. Reusesc prin joaca sa descopere cum distrugerea padurilor/ lipsa copacilor influenteaza negativ viata oamenilor si a animalelor.

Ne-am intors la cabana, tocmai la timp. Cerul se infundase si printre fulgere si tunete s-a pornit dintr-o data o ploaie cu grindina care in decurs de 2-3 minute a umplut iarba de gheata.

A urmat o cina bogata atat in bucate alese cat si in povesti depanate cu Alin despre infiintarea Tasulesei Social,  Via Transilvanica, despre Via Maria Tereza si despre cea a carui nume il poarta acest traseu, despre frumusetea sufleteasca a oamenilor din zona si ocupatiile lor. Din poveste in poveste am ajuns sa ne cunoastem mai bine si cumva tacit sa hotaram ca vrem sa parcurgem macar o parte din acest traseu, impreuna.

M-am indreptat spre pat cu gandul ca ziua aceasta e cu siguranta in topul celor mai faine zile traite de mine in vreo aventura, in care m-am bucurat de privelisti extraordinare, am intalnit pe drum oameni calzi si deschisi, exact ce ii trebuie sufletului cand te pornesti la cale lunga.

Am adormit repede, dat fiind faptul ca, in afara de aproximativ o ora si jumatate de motaiala, nu mai dormisem  de vreo  40 de ore. Strabatusem 18 km din traseul Via Transilvanica. Mai aveam conform ghidului inca vreo 50 pana in Petris.

Dar despre acestia data viitoare! 🙂

 

P.s. Pentru mai multe detalii “tehnice” va recomand sa studiati pe indelete ghidul Via Transilvanica.

 



Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *