Tag: free

Peștișorul

Peștișorul

Știu! Am promis că voi posta în fiecare săptămână câte o activitate cu lucruri de prin casă. Dar nu am știut atunci ce plin va fi programul meu câteva luni. Mai am puțin, până la sfârșitul lui iulie și apoi lucrurile se vor mai liniști […]

Mâncarea preferată

Mâncarea preferată

Unește cu o linie animalul și mâncarea lui preferată. Colorează animalele!

Animale din ocean

Animale din ocean

Cu gândul la mare și la vacanță vă propun o sarcină simplă pentru cei mici. Enjoy!

Joaca cu ce-avem prin casă

Joaca cu ce-avem prin casă

”Joaca cu ce-avem prin casă” este un proiect personal pe care vreau să-l promovez aici. Despre ce e vorba? Nimic complicat.Voi prezenta săptămânal (poate chiar mai des) câte o activitate care se poate realiza în cea mai mare parte cu lucruri la îndemână, de prin […]

Găsește albinuța

Găsește albinuța

În grădină sunt 8 albine. Caută peste tot, găsește fiecare albină și o colorează!

Inele din pipe cleaners

Inele din pipe cleaners

Cum vă spuneam aici, făcând curățenie, am găsit niște pipe cleaners într-o cutie și am început să mă joc cu ele. Am făcut aceste floricele, pe care le mai am și acum.Tot atunci am făcut și niște inele.

(more…)