Anul acesta Romania implineste 100 de ani de la Marea Unire. De 100 de ani Transilvania s-a alaturat  celorlalte provincii vorbitoare de acelasi grai, cu aceiasi stramosi, si s-au unit sub numele de Romania intr-o singura tara recunoscuta ca atare peste tot in lume.

Copil fiind si vazand pozele din cartile lui Dumitru Almas – Povestiri istorice (voi cei ce ati prins perioada comunista le stiti cu siguranta), imi imaginam cum au ajuns la Alba Iulia toti oamenii aceia. Imi imaginam care trase de boi, pline de oameni imbracati in straie populare, femeile cu cojoace groase, barbatii cu subele lor din piele de oaie. Cei mai tineri si neinsurati, veneau calare.

Ma gandeam cat timp petreceau pe drum, cum mancau din traistele umplute de acasa cu slanina, ceapa, cas si un colt de paine. Unii mai aveau la ei un pic de palinca sau de vin de casa, asa cat sa se incalzeasca si sa li se sloboada gura la povesti.

M-am intrebat de multe ori, daca as fi trait acele vremuri, m-as fi pornit si eu la drum sa vad Unirea? Greu de spus…

Dar pentru ca traiesc aceste vremuri, unde lucrurile sunt mai putin vitrege fata de atunci, m-am alaturat initiativei “O suta de kilometri cat un veac de unire” a celor de la Clujul pedaleaza, de a parcurge 100 de kilometri pe bicicleta, pornind din Piata Unirii, Cluj Napoca si sa incheind in Cetatea Alba Carolina, Alba Iulia.

Ne-am incalecat bidiviii, frumos impodobiti cu stegulete si pe 30 noiembrie, ora 8.15 am am pornit vreo 40-50 de oameni spre Alba.

Cand am plecat din Piata Unirii, cred erau undeva la -8 grade afara, dar nu a contat. Ne astepta in fata dealul Feleacului. 🙂 Pe masura ce urcam dealul, soarele se ridica tot mai sus pe cer, iar noi eram tot mai incalziti de la efort. Nu mai simteam frigul si nici vantuletul aspru ce sufla pe ici colo.

Primul popas l-am facut la restaurantul Imperial, la intrare in  Tureni. Parte din organizatori ne asteptau aici cu ceai fierbinte, fructe, branza si alune, numai bune sa ne hidratam si sa ne refacem energia pentru ce urmeaza. Soarele cu dinti, stralucea pe cer, incarcandu-ne si mai mult cu energie.

Am pornit mai departe, iar in Turda ni s-au mai alaturat cativa curajosi si grupul nostru de biciclisti si-a continuat drumul pana la Hotel Stejaris, unde a fost amplasat al doilea punct de alimentare.

Lumea era vesela, incantata de ceea ce face, isi mai spuneau of-urile legate de niste degete inghetate, sau muschi durerosi, dar treceau repede peste, spunand “las` ca pana in Alba, trece!”.

La mine  nu neaparat a trecut, lipsa de antrenament isi spunea cuvantul, dar starea de voie buna, zambetele si incurajarile celor din jur ma facea sa le infund undeva intr-un colt al mintii ori de cate ori reuseau sa iasa de acolo.

Inca doua popasuri de alimentare (Pensiunea Luca si Bleu Marin) si a inceput “linia dreapta” catre Cetate, unde eram asteptati de viceprimarul Albei – Iulia, Paul Voicu.

Pe tot parcursul am fost insotiti de un echipaj al salvarii, de ale caror servicii nu am avut nevoie din fericire, dar ne-au ajutat mult cu incurajarile si faptul ca stand in spatele grupului de biciclisti, oferea un paravan de protectie fata de masinile care circulau in acelasi sens. Din loc in loc am fost escortati si de masini ale Politiei, ceea ce ne-a prins bine din nou.

Oboseala si-a spus cuvantul la mine si in ciuda efortului depus, nu am reusit sa tin ritmul plutonului. Baby al meu, asa cum face de fiecare data cand dau de greu, nu m-a lasat singura, m-a incurajat, si  am pedalat impreuna cam la un kilometru in urma grupului, pana in Cetate.  Aici am descoperit ca au mai fost si altii rataciti de grup, dar am ajuns la timp pentru a ne face poza de grup cu viceprimarul si placuta memoriala.

Multumesc Clujul Pedaleaza pentru initiativa, organizare si suport tehnic, multumesc celor care ne-au gazduit in localurile lor pentru a ne incalzi si reface fortele, multumesc grupului de ciclisti pentru sustinere, incurajari si voia buna. Nu in ultimul rand, multumesc iubitului meu pentru ca m-a sustinut si incurajat si ca a renuntat la placerea de a fi acolo cu plutonul si prietenii pentru a-mi fi alaturi!

Va multumesc tuturor, pentru ca am reusit impreuna cu voi sa sarbatoresc Centenarul Unirii asa cum altii acum 100 de ani au sarbatorit Unirea, mergand la locul savarsirii acesteia, Cetatea Alba Carolina.

La multi ani, Romania!