Scurtătură…

Zis şi făcut: am întins cortul pe iarba din curte, am trântit o plapumă pe jos şi ne-am băgat în sacii de dormit. Drept că dimineaţa ne-am trezit cu ochii umflaţi, eu, şi cu dureri de spate, el, dar am dormit în cort!
Însă povestea era alta. 😛Dimineaţa, deşi cu ochii ca de broască (aşa îmi erau de umflaţi), văd o dungă lipicioasă şi în acelaşi timp strălucitoare pe cort. Ce-o fi asta, mă întreb şi încep să urmăresc mai îndeaproape. Să îmi dau seama, destul de repede, că e urma lăsată de un melc (ştiţi voi, mucusul acela transparent şi lipicios). Melcul nu-i, dar i-am apreciat efortul şi entuziasmul.
Ca să “scurteze” drumul, melcul nostru s-a urcat pe cort o bucată bună (cortul are undeva la 1,80m înălţime), aşa cam până la trei sferturi din înălţimea cortului, apoi s-a plimbat cu văi şi dealuri (a se înţelege suişuri şi coborâşuri) până aproape în cealaltă parte a aceleiaşi feţe a cortului, după care s-a pierdut în iarbă. Poza de mai jos (prelucrată puţin, pentru a se vedea urma melcului) vă va elucida mai bine, cred. Dunga albă e cea cu pricina. 🙂 Acum, dacă mergea drept, prin iarbă, făcea undeva la un metru. Dar cu “scurtătura” lui cred că a făcut vreo doi metri. Vă las pe voi să calculaţi viteza şi timpul, dar ţin să vă anunţ că prin iarbă, la ora la care circula melcul, traficul era aproape inexistent.